Tenisul nu e în criză: premii record la Australian Open! E cel mai „bogat” turneu

Tenisul nu e în criză: premii record la Australian Open! E cel mai
  • Publicat:
  • Actualizat:

Organizatorii Australian Open au anunțat, marți, că premiile în bani pentru ediția din 2013 a competiției vor ajunge la 30 de milioane de dolari australieni (24 de milioane de euro), cu 15 la sută mai mult decât cele din acest an, informează AFP.

Premiile au crescut cu patru milioane de dolari australieni (3,2 milioane de euro) într-un an, ceea ce face ca turneul de la Melbourune, programat între 14 și 27 ianuarie 2013, să fie cel mai „bogat” din tenisul mondial.

„Am fost mereu primii în ceea ce privește recompensele pentru acești sportivi extraordinari și vrem să fim siguri că Openul Australiei va continua să contribue la prosperitatea jucătorilor profesioniști”, a declarat Steve Wood, președintele federației australiene de tenis.

Această decizie a fost luată în special pentru a mări premiile jucătorilor eliminați în primul tur, un subiect discutat de multe ori de reprezentanții sportivilor.

Comparând valoarea premiilor în dolari americani la cele patru turnee de Grand Slam, Australian Open ajunge la 31,1 milioane în 2013, în timp ce edițiile din 2012 ale celorlalte trei competiții majore de tenis au oferit recompense totale de 25,5 milioane – US Open, 26 de milioane – Wimbledon și 24,1 milioane – French Open.

Organizatorii Australian Open au mai anunțat că, din 2015, turneul va beneficia de un ale treilea teren, Margaret Court Arena, dotat cu un acoperiș retractabil.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine

Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei

Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare

Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024

Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”

Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță

BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!

CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut

Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!

Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor

NOUL Cod Rutier. Îți pierzi permisul auto. În 3 ZILE trebuie să-l predai

Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia

Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România

Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse

Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară

O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată

Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?

Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere

×